Cu ce ne ocupăm
FAMILY HISTORY, s.r.o este o societate privată de genealogie care se ocupă cu crearea profesională a arborilor genealogici. În echipa noastră lucrează experți cu mulți ani de experiență în acest domeniu. Fiecare arbore genealogic este o provocare pentru noi, pe care încercăm mereu să o îndeplinim profesional, discret și cu angajament maxim. Precizia și experiența sunt pietrele de temelie ale muncii noastre. Datorită acestui fapt, arborii genealogici alcătuiți de noi poartă marca de înaltă calitate și lux și nu au concurență pe piața slovacă.
arborii noștri genealogici
Documentul regal
Documentul nostru regal va deveni comoara familiei dumneavoastră. Documentul regal este ansamblul strămoșilor fiecărui individ. Cuprinde părinți, străbunici atât în linie masculină, cât și feminină, a căror ramificare este clar aranjată sub formă de arbore.
Arbore genealogic de acest tip cuprinde:
- Examinarea detaliată a nașterilor, căsătoriilor și deceselor strămoșilor dumneavoastră, atât de adânc în trecut, cât permit registrele comunale și județene păstrate (cca. până în anul 1700)
- o privire de ansamblu asupra profesiilor strămoșilor dumneavoastră și a cauzei morții lor (dacă au fost înscrise în registre)
Strămoșii găsiți sunt structurați și înscriși în carte și diagrame, astfel încât să aveți o imagine completă a întregului neam. Forma finală a documentului regal sunt cărți legate în piele, diagrame speciale și un tablou de perete a arborelui genealogic.
Cercetarea ramurii masculine (liniei paterne), sau arbore genealogic după sabie
în acest caz, este cercetată doar partea de neam masculin. Arborele genealogic de acest tip conține:
- cercetarea în sine
- tabel genealogic
- raport genealogic
- fotocopii ale paginilor din registre pe care sunt înscriși strămoșii dumneavoastră (material doveditor)
- legatură în formă de carte legată în piele naturală și tablou de perete
Alte forme de documente genealogice
Formele mai simple ale arborelui genealogic sunt o soluție ideală pentru cei care nu sunt interesați de întreg neam, ci doar de unele dintre ramurile acestuia. Este vorba de tabele genealogice care includ toți descendenții unei anumite persoane - cuplului de părinți. În unele cazuri, acest tip de arbore genealogic este compus numai pe linia masculină (paternă), fără urmașii fiicelor căsătorite. Cuvintele arbore genealogic exprimă și un ansamblu de neamuri nobiliare care au un strămoș comun sau se raportează la el.
Serviciile noastre
- cercetare genealogică profesională completă (compunerea de arbori genealogici)
- întocmirea rapoartelor genealogice (parte a arborelui genealogic)
- realizarea si prelucrarea grafică a arborilor genealogici (prelucrare grafică conform cererii clientului)
- structurarea arborilor genealogici existenți
- mijlocirea creierii unei steme personale
- mijlocirea creierii unei steme personale pe baza faptelor – în cazul neamului nobiliar
- căutarea și contactarea rudelor în viață
- dovada rudeniei in cazurile de mostenire a proprietății (și din străinătate)
Genealogia, singura cale către propriul trecut, examinează evoluția și relațiile dintre indivizii înrudiți. Prezintă urmările biologice, istorice, sociologice și juridice ale acestor relații. În timpul peregrinării genealogice, înaintăm de la cunoscut la necunoscut, de la mai aproapiat la mai îndepărtat. Cercetarea genealogică pornește întotdeauna de la individ și examinează relațiile sale de rudenie cu descendenții săi.
Reînviați onoarea uitată a strămoșului dumneavoastră
Pentru acei clienți care se pot mândri cu membrii nobilimii dintre strămoșii lor, oferim posibilitatea reconstituirii documentelor istorice de rudenie, în special documente prin care domnitorul din aceia vreme a înaintat un strămoș la statut nobiliar cu stema neamului pictată manual. Se combinau în ele arta pictorului și a scribului, acest lucru este valabil și pentru reconstituirile noastre. Pentru aceste reconstituiri, folosim exclusiv materialul original - pergament (piele de animal tratată special), care a fost folosit de strămoșii noștri în toată Europa timp de secole pentru a înscrie cele mai importante documente.
Steme
Crearea unei steme personale
De demult unicul simbol al familiei și neamului care trebuia să remarce spiritul familiei, valorile ei și purtătorii lui. Vă oferim confecționarea sa, care, conform criteriilor stabilite, vă Va descrie în mod precis, unic și inconfundabil drept primul purtător al strămoșilor dumneavoastră, și va transmite un mesaj generațiilor viitoare.
Porniți amintirea strămoșilor dumneavoastră și predațio urmașilor dumneavoastră.
Pentru acei clienti care în trecut nu au avut onoarea de a avea și folosi in un simbol al familiei, oferim posibilitatea de a-Vă crea propria stema dupa criteriile stabilite. Aceste criterii pot avea legătură cu orientarea profesională, trăsăturile de caracter, tradițiile familiei, locațiilor, ....... orice ce vă descrie pe dumneavoastră și nemul dumneavoastră. Și în acest caz, respectăm regulile stabilite de demult..
Contactați-ne
Acest formular sau sunati-ne la +4074 3985381
Strămoșii căutați sunt clasificați înscriși în carte și diagrame, astfel încât să aveți o imagine de ansamblu ușoară asupra întregului neam și întregii familii. Forma finală a documentului regal sunt cărți legate în piele, diagrame speciale și un tablou a arborelui genealogic.


